10 ani de Clestisorul Vesel!

In luna mai, cu 10 ani in urma, se materializa vizual, sub forma de creatii handmade, o parte din sufletul meu. Lua nastere Clestisorul Vesel. Eram de mai bine de un an si jumatate in concediu de crestere a copilului si simteam acut nevoia sa fac si altceva :). Cand eram copil, cream tot timpul ceva: poezii, prajituri extrem de gusoase, cel mai bun sandvici din lume facut din omleta, cartofi prajiti, ketchup si mustar, esarfe convertite in bentite, zorzoane pentru par fel de fel, haine noi reinventate din haine vechi ramase mici. Imi placea atat de mult sa pictez, incat, daca aveam a doua zi ora de desen la scoala, inaintea tuturor temelor ma apucam de pictura pentru a-i aloca tot timpul necesar, apoi ma ocupam de restul disciplinelor, chiar daca mai apucam sa dorm numai trei-patru ore in acea noapte. Faceam ,,tablouri”, picturile mele erau expuse pe holurile scolii. :) Dupa ce m-am facut mare, am cam abandonat toate preocuparile mele artistice, in speta din lipsa de timp. Acum 10 ani, insa, in contextul precizat mai sus, m-am reapucat de ,,treaba”. Intr-o zi mi-a venit ideea traznita de a picta clesti din lemn (carligele de rufe :) ). Nu mai vazusem ideea asta nicaieri, dar -aveam sa aflu mai tarziu- nu inventasem eu roata, totusi. Erau atat de veseli si simpatici, au fost atat de apreciati in cercul de prieteni, incat m-am decis intr-o zi, hodoronc-tronc, sa particip la un targ de produse handmade, pe care l-am descoperit intamplator navigand netul. Nici nu stiam atunci ca exista astfel de targuri. Era vara (cred ca iulie), canicula si vizitatori putini la targ. Colegii din breasla in care tocmai intrasem nu vindeau mai nimic, in timp ce eu aveam clienti entuziasmati. Imi amintesc ca o domnisoara mi-a spus ca a vazut masuta mea cu clesti pictati prin gardul de la Curtea Veche (unde se tinea targul) si a intrat special pentru mine. Fireste, a si cumparat :). Nu am avut profit la acel targ, dar am fost singura care si-a acoperit taxa de participare, mancarea si apa consumata. Adica o parte din investitie. A fost incurajator, asa ca am continuat. Pentru ca la inceput pictam doar clesti si nu am crezut ca voi face altceva vreodata, mi-am botezat micul ,,brand” fix asa: Clestisorul Vesel. Cu timpul, m-am diversificat foarte mult, dupa cum si sectiunile magazinului de pe acest blog stau marturie. Dar numele sub care aduc bucurie clientilor a ramas acelasi.

Astazi, in chip aniversar, am dobandit si un logo. Nu stiu de ce au trebuit sa treaca 10 ani pana sa il am, dar e bine mai tarziu decat niciodata :) .

Iata-l!

logo Clestisorul Vesel

Multumesc tuturor clientilor mei pentru ca au pus umarul la existenta acestui brand, pentru ca mi-au acordat incredere si pentru ca feedback-ul lor m-a ajutat sa merg mai departe. Sper sa imi ramana fideli si pe viitor, iar pe cei ce nu au gustat inca satisfactia dobandita prin colaborarea cu Clestisorul Vesel ii astept cu inima deschisa oricand.

Ah, si multumesc din suflet creatorului acestui logo, Eugen Demeterca, cel ce a inteles foarte bine ce imi doream! :)

 

2 comments

  • Multumesc, draga mea! Si eu ma bucur ca am cunoscut un om atat de bun cum esti tu!

  • Ma bucur mult , Mirela ,ca ne-am cunoscut . Ai fost si ai ramas acelasi om deosebit si creativ.Mult succes si urmeaza-ti Visul !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *